Acest Rolls-Royce Silver Wraith din 1949 este unul dintre cele doar două exemplare decapotabile care au fost produse de celebrul carosier Hooper.
Exponatul a fost restaurat în atelierul Ţiriac Collection, fiindu-i acordată o atenţie deosebită în timpul procesului de vopsire, recondiţionare a lemnului şi a tapiseriei din piele.
La sfârșitul anilor '40, Silver Wraith era considerat modelul de top al celor de la Rolls-Royce. Ca atare, majoritatea celor 1.883 de șasiuri livrate în cei 13 ani de fabricaţie erau echipate cu două tipuri de caroserie: berlină şi limuzină. Excepțional de rare au fost modelele Silver Wraith livrate cu o caroserie cu două uși, dar și mai rare decât acestea au fost cele decapotabile, care erau considerate Silver Wraith-ul suprem.
În perioada dificilă care a marcat sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, Rolls-Royce s-a aflat la răscruce. Compania nu mai construise un automobil din anul 1940, întrucât îşi îndreptase toate resursele către uzina de motoare pentru avioane din Crewe (Anglia), care avea un rol extrem de important în timpul războiului. Mai multe voci din companie au sugerat că nu merită să se revină la producția de autovehicule și că motoarele pentru avioane trebuie să devină prioritatea numărul unu pentru viitor. Din fericire, au fost destule persoane la Rolls-Royce care au reuşit să convingă conducerea că acest lucru nu trebuie să se întâmple și în scurt timp un model cu totul nou a apărut pe planşele de desen ale inginerilor. Silver Wraith a devenit astfel primul model de după război al celor de la Rolls-Royce şi în același timp, primul model construit în legendara fabrică Crewe. Aceasta era deja dotată cu un atelier de mașini și un personal complet de muncitori calificați, ceea ce a făcut ca trecerea de la producția de motoare Merlin la producția de autovehicule să se realizeze relativ uşor. Silver Wraith a servit ca platformă de dezvoltare pentru modelul exclusivist Phantom IV, din care s-au construit doar 18 unități, iar două dintre acestea pot fi admirate în cadrul Galeriei Tiriac Collection.
Pentru a respecta tradiția Rolls-Royce, Silver Wraith a fost vândut doar ca șasiu cu motor și a fost livrat carosierilor din întreaga lume.
Acest model este propulsat de un motor cu șase cilindri în linie care dezvoltă 125 CP având o capacitate cilindrică de 4.257 cc, transmisie manuală cu patru trepte, suspensie frontală independentă cu arcuri, punte spate cu arcuri semi-eliptice, amortizoare reglabile, frâne față hidraulice şi frâne spate mecanice. Ampatamentul modelului este de 322,5 cm. Mașina expusă are un rulaj de 40.891 km.
Viziteaza Tiriac Collection oricand si oriunde!
O experienta virtuala de 360º prin intermediul aplicatiei mobile.
Download App Download App
Calea Bucurestilor 289. Otopeni. Ilfov
Indrumari catre locatie
Lun. - Dum. Inchis
Tel.: +40 755 128 444, +40 743 332 997
Email: office@tiriaccollection.ro