911 GT2 RS este cea mai puternica versiune a modelului 911 construita vreodata de Porsche si ofera performante demne de o masina supersport. Designul sau combina cerintele aerodinamice care duc la o forta de apasare optima cu elemente care permit un nivel maxim al admisiei de aer. In constructia sa predomina materiale ultrausoare, detaliu care transforma masina intr-un atlet pur. Sasiul care ofera caracteristici preluate din motorsport si o stabilitate excelenta in viraje ii permite lui GT2 RS sa economiseasca secunde importante pe circuit.
911 GT2 RS este construit pe baza caroseriei cu latime extinsa a versiunii 911 Turbo. Liniile sale puternice ies imediat in evidenta in partea din spate, unde stopurile LED discrete subliniaza caracterul atragator al masinii. Eleronul posterior fix cu finisaj in textura fibrei de carbon contribuie la impresia generala sportiva pe care o ofera aceasta masina. Cele doua canale de pe capota care ghideaza aerul spre prize sunt de asemenea fabricate din carbon. Panourile de caroserie din spate, cu decupaje mari dedicate sistemului de evacuare, sunt specifice modelului 911 GT2 RS. In partea din spate a podelei masinii, patru aripioare amplifica efectul aerodinamic al difuzorului. Probabil ca cele mai remarcabile detalii ale noilor panouri posterioare sunt tevile sistemului de evacuare cu debit liber, care produce sunetul gutural caracteristic modelului 911 GT2 RS. Un alt detaliu impresionant din punct de vedere tehnic, functional si vizual il reprezinta catalizatoarele care se incing si primesc o nuanta rosu aprins la turatii si sarcini ridicate ale motorului. Acestea sunt vizibile, atunci cand flapsurile sistemului de evacuare sunt deschise, celor care reusesc sa tina pasul cu GT2 RS. Pe scurt, aceasta masina ofera caracteristicile aerodinamice ideale pentru circuit si un coeficient aerodinamic care favorizeaza accelerarile in linie dreapta.
Pentru performantele de top ale unei masini sport atat de puternice, greutatea este un element la fel de important precum sistemul de propulsie. De aceea, inginerii Porsche au cantarit fiecare componenta si au cautat permanent cele mai usoare materiale functionale care s-au putut folosi la fabricarea fiecarei piese. Acestia au folosit pentru prima data o varianta ultrausoara pentru sticla geamurilor din spate. Materialul este la fel de usor ca policarbonatul, dar extrem de rezistent la zgarieturi si lovituri. In interior, noul 911 GT2 RS ofera, de asemenea, panouri si manere foarte usoare pe fata portierelor.
Porsche 911 GT2 RS este echipat cu un motor twin-turbo boxer cu sase cilindri si patru supape, cu un sistem de supraalimentare cu geometrie variabila (VTG) a turbinelor, cu un sistem de injectie directa a combustibilului (DFI) si cu VarioCam Plus. Cu o capacitate cilindrica de 3.800 cm3, motorul produce impresionanta putere maxima de 700 CP la 7000 rpm. Turatia maxima a motorului este de 7.200 rpm, iar cuplul maxim este de 750 Nm, fiind disponibil de la doar 2.500 rpm. Vitezometrul urca pana la 400 km/h, iar viteza maxima este de 340 km/h. Acceleratia de la 0 la 100 km/h are loc in doar 2,8 secunde, la 200 km/h ajunge dupa numai 8,3 secunde, iar la 300 km/h in 22,1 secunde.
Acest exemplar are 33 de kilometri la bord.
Viziteaza Tiriac Collection oricand si oriunde!
O experienta virtuala de 360º prin intermediul aplicatiei mobile.
Download App Download App
Calea Bucurestilor 289. Otopeni. Ilfov
Indrumari catre locatie
Lun. - Dum. Inchis
Tel.: +40 755 128 444, +40 743 332 997
Email: office@tiriaccollection.ro